În urma cu aproximativ doua luni cumpărasem cartea " Un pension de domnișoare " de Charlotte Bronte.Pe moment am vrut sa o citesc, dar - fiindcă exista acest " dar" - alte cărți m-au fascinat și am renunțat sa o citesc.
La începutul săptămânii am revăzut-o în biblioteca și mi-am spus de ce nu?
Știam ca a fost scrisa înainte de Jane Eyre și Shirley și deci ar putea fi cu totul altfel.....o scriere de început a celebrei
Charlotte Bronte.
Deși pe net am văzut ca părerile despre aceasta carte nu sunt foarte pozitive, altfel spus ca ar fi plictisitoare, mie mia plăcut foarte mult.
Fila cu fila am simțit cum fac parte indirect din perioada de la 1800 și parca am trăit odată cu personajele.
Pasajele încărcate, care nu fac economie de descrieți practic te ajuta sa visezi cu ochii deschiși.
Poate mulți ar simți nevoia sa sară peste unele descrieri privind îmbrăcămintea, coafura, limbajul, etc. Dar eu le-am devorat plina de placere și nu, n-am simțit deloc ca prin asta Charlotte Bronte ar fi plictisitoare!
Dar sa revin la subiectul romanului.
El începe printr-o scrisoare adresata de William Crismsworth prietenului lui cel mai bun, și aceasta reprezinta practic un monolog fiindcă acest amic este total inexistent și nu vom ajunge sa îl cunoaștem!
Așadar putem considera aceea scrisoare precum o fila rupta dintr-un jurnal, nu-i asa?
Rămas orfan William este crescut de unchii din partea mamei, dar la vârsta de 20 de ani decide sa ii părăsească și sa se ducă la fratele sau Edward - un frate mai mare cu zece ani, căsătorit cu fata unui morar foarte bogat și proprietarul fostei fabrici ai părinților. Deci cu alte cuvinte un frate realizat.
Primirea lui Edward este foarte rece, el se comporta foarte urat cu fratele sau mai mic. Îl angajează ca funcționar în fabrica lui, nu îl recunoaște ca frate, nu îl ajuta cu locuința și în da un salariu de mizerie.
Simțindu-se asuprit William își ia adio de la bunul sau frate care " uita " sa ii dea și salariul la despărțire și cu ajutorul lui Jorge Hunsden își găsește un post de profesor de franceza.
Printr-o împrejurare fericita va ajunge sa predea și engleza la un pension de domnișoare condus de doamna Zoraide Reuter.
Se îndrăgostește de aceasta directoare " micuță și grasuta ", dar este trădat în sentimente și aceasta se căsătorește cu directorul la care el preda franceza - domnul Francois Pelete.
Dezamăgit el va demisiona din ambele joburi și iar printr-o conjuratie fericita de evenimente va ajunge sa predea engleza la un colegiu fiind plătit nesperat de bine.
Se îndrăgostește a doua oara și se căsătorește cu Frances Evans Henry - o fosta eleva, dar care lucra ca și dantilareasa.
Trec zece ani și ii revedem pe cei doi având casa lor și conducând la rândul lor un pension de domnișoare și nu în ultimul rand fiind fericiții părinți ai unui băiețel - Victor.
Mai are sens sa ma repet din nou spunând cât de mult mi-a plăcut romanul?
Însă trebuie sa recunosc ca nu este pe placul oricui.
Pentru cei răbdători, care nu cauta neapărat un roman cu multa acțiune, care avansează lent precum o frunza în roua dimineții, îl recomand cu draga inima.
Pentru cealaltă categorie..... Hmmmm....Sa mai caute fiindcă cu siguranță vor renunța la " Un pension se domnișoare " după primele pagini!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu