Din dragoste pentru o regina. Iubirile lui Filip al II-lea

Caracterul lui Filip al II - lea al Spaniei a starnit numeroase controverse.
Pe de o parte a fost un sot iubitor si un tata devotat, dorindu-si mereu sa descopere in fiecare sotie care a avut-o o adevarata iubire izvorata pentru sufletul nu, ci nu din teama sau pentru coroana lui.

Pe de alta parte a fost un monstru cu sange rece, complet lipsit de sensibilitate si de farmec, posac, singuratic, tacut, introvertit si, pe deasupra raspunzator pentru uciderea mai multor oameni, printre care si fiul sau Carol.
A fost un fanatic religios, un adept infocat al inchizitiei lasata mostenire de la strabunica lui Isabela Catolica.
Inca de la primele pagini aflam ca bunica lui Ioana, sotia lui Filip cel Frumos a suferit de o grava forma de nebunie si si-a petrecut o mare parte din viata intemnitata intre zidurile temutei inchizitii, singura printre amintirile tineretii ei.
Pe parcursul cartii vom vedea ca aceasta mostenire genetica a bunicii se va transmite si fratilor lui Filip, dar care vor muri la varste fragede.
Totusi aceasta " mostenire " isi va pune amprenta si asupra lui Carol - fiul lui Filip din casatoria acestuia cu verisoara lui primara Maria Manuela.
Cocosat, schiop si pe deasupra instabil psihic, Carol va avea acese tot mai dese de furie pe masura ce va avansa in varsta. Ura tot mai accentuata asupra tatalui sau izvorata din frageda pruncie, va deveni o adevarata obsesie la maturitate.
Filip este constient de faptul ca nu poate lasa Spaniei un asemenea mostenitor si decide sa isi ucida fiul!
Oarecum Filip isi justifica acest gest printr-o jertfa suprema pe altarul Spaniei, amintindu-si de trecut cand el insusi se sacrificase prin casatoria cu Maria Tudor - regina Angliei - o femeie cu unsprezece ani mai in varsta, urata, batrana, geloasa, posesiva si bolnavicioasa.
Amintindu-si de Maria, Filip isi simtea sufletul plin de mila pentru acea femeie trista, frustrata care suferise de-a lungul vietii mai mult decat ar trebui cineva sa indure.
O femeie batrana care il iubise cu infocare, care visase sa ii daruiasca un fiu, dar pentru care el nu simtise decat dezbust.
La scurta vreme dupa moartea ei se insoara cu Elisabeta - fiica cea mare a lui Henric regele Frantei si a Catherinei de Medici.
La nunta ea avea 14 ani, iar el 32.
Elisabeta nu-l putea iubi. Filip era prea batran, tacut, demn si solemn si daca nu ar fi existat bunatatea de care dadea dovada cand ramaneau singuri, ea ar fi fost ingrozita de el.
Ea isi dorea sa traiasca intr-o lume a bunatatii si veseliei, nu a torturii si suferintei.
Simtea ura fata de tara ei adoptiva, fiindca aceasta era caminul torturii si al inchizitiei.
Lui Filip ii pasa mai mult de sufletul lui decat ds orice altceva de pe pamant. Credea ca isi face datoria asa cum i-ar fi placut lui Dumnezeu, castigandu-si astfel fericirea eterna.
Elisabeta nu se putea gandi la Filip ca la un sot tandru, ci ca la Filip ucigasul lui Carol.
Regele era inconjurat de o aura a ororilor.
Era un fanatic intunecat, un barbat care luase sabia in mana si jurase sa slujeasca sangeroasa inchizitie, hotarandu-se sa o raspandeasca in toata lumea, crezand ca aceasta este o unealta a lui Dumnezeu, iar pentru eretici nu exista bunatate si toleranta.
Acesta este povestea celui care a fost Filip al II - lea al Spaniei, un sustinator al inchizitiei, un barbat greu de iubit, introvertit, singuratic, un barbat pe al carui chip zambetul nu a prins niciodata contur.
Ar fi putut cuceri lumea.
Iar cu bunatate si toleranta, lumea s-ar fi putut simti fericita sub stapanirea lui.