Spendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini

  Cand am cumparat " Spendida cetate a celor o mie de sori " nu stiam prea multe despre Khaled Hosseini si nici ca acest roman a ocupat primul loc si a fost tradus in peste 35 de limbi.
  A fost un impus de moment si acum odata terminata aceasta minunata carte nu pot decat sa ma felicit pentru acest impuls.

  Cartea incepe cu povestea lui Mariam - o harami - copil din flori. 
  Mama ei - Nana - a avut o aventura cu stapanul Yalil la care lucra ca servitoare si astfel s-a nascut Mariam.
  Crescuta de o mama care nu stia sa ii arate dragoste, intr-o atmosfera de infinite regrete si acuzatii, Mariam se ataseaza de bogatul sau tata sperand ca o va lua sa locuiasca cu el in imensa lui vila in care erau deja cele trei sotii ale sale si cei zece copii.
  Dar Yalil se rusineaza de Mariam - copilul pacatului sau - si atunci cand fetita fuge de acasa nu o primeste in casa iar ea va dormi in fata prispei imbratisand o noapte friguroasa.
  In acel moment Mariam realizeaza ca mama ei avea dreptate in privinta tatalui si va plange, lacrimi de durere, manie si dezamagire, dar mai ales lacrimi izvorate dintr-un sentiment adanc de rusine care o coplesea cand se gandea cat de nesabuita fusese sa se increada in Jalil din toata inima.
  Intoarsa acasa o va gasi pe mama ei spanzurata si atunci viata ei se schimba intr-un mod dramatic.
  
  La varsta de cinsprezece ani este casatorita impotriva vointei sale cu Rasheed un cizmar de patruzeci si cinci de ani.
  Este mult pana la prima palma, iar apoi bataile incasate de Mariam de la Rasheed nu se mai opresc, femeia traind zilnic intr-o continua teruare intrebandu-se neincetat daca azi va manca sau nu bataie.
  Scenele descrise in carte sunt de neimaginat, pur si simplu iti dau lacrimile numai cand le citesti si ii multumesti bunului Dumnezeu ca nu te-ai nascut in Afganistan sau Pakistan si sa fi la cheremul barbatului.
  La un moment dat am crezut ca furia monstrului de Rasheed isi are nucleul in incapacitatea lui Miriam de a duce o sarcina la termen, aceasta suferise in decursul celor douazeci de ani alaturi de acel animal noua avorturi.

  Atunci cand in peisaj intra Laila ( care devine a doua lui sotie ) realizez ca Rasheed lovea fara vreun motiv plauzibil fiindca numai atunci el se simtea cu adevarat barbat.

 Laila avea doar paisprezece ani cand devine a doua sotie a lui Rasheed, in timp ce el avea saizeci si cinci de ani.
Ar fi putut sa ii fie bunic, dar cu toate acestea ii devine sot!
  Frumoasa Laila orfana de parinti si crezand ca Tariq - barbatul iubit cu care era insarcinata - este mor si el accepta sa devina sotia lui Rasheed.
Laila va avea doi copii - pe Aziza ( fiica lui Tariq ) si pe Zaman ( baiatul lui Rasheed ).

  Foarte curand Laila si Mariam se vor imprieteni, dandu-si seama ca din fata batailor sotului lor nu pot supravietui decat impreuna, iar aceasta prietenie a lor nu se va da in laturi de la sacrificiul suprem.

 Atunci cand Rasheed este pe punctul de a o sugruma pe Laila, Mariam nu se da in laturi sa isi salveze prietena din ghearele monstrului si il va omora, punand astfel sfarsit unei vieti de chin, o viata nedreapta.
Mariam stie ca la randul ei va fi omorata de justitia islamica pentru fapta comisa dar nu are nici un regret, stiind ca Laila si copii sunt salvati si vor putea avea o noua viata - una fericita alaturi de Tariq ( care nu era mor asa cum credea Laila )

  In ultimile clipe ale vietii Marian se va intreba ce rau ii facuse ea acestui barbat ca sa justifice maltratarile repetate, rautatea si placerea cu care o tortura?
   Nu avusese grija de el cand fusese bolnav? 
   Nu ii daduse tineretea ei acestui barbat? 
   Facuse vreodata ceva ca sa merite toata rautatea lui?
  Mariam stia ca in cea mai mare parte viata fusese nedreapta cu ea.
   S-a gandit la venirea ei pe lume, copilul "harami" al unei taranci umile, un lucru nedorit, un accident regretabil.
   Si totusi parasea lumea ca o femeie care iubise si fusese iubita la randul ei. O parasea pentru fericirea Lailei, ca prietena, tovarasa, protectoare, mama. Era un sfarsit legitim al unei vieti cu inceputuri ilegitime.

  Sacrificiul suprem al ei o va face pe Laila sa ii poarte o vesnica recunostinta.
  Impreuna cu Tariq va deschide un orfelinat in amintirea sufletului bun al lui Miriam.
  Suferea fiindca nu stia unde au ingropat talibanii trupul ei, dar in timp a inteles ca mormantul ei nu are nici o importanta fiindca Mariam nu va fi niciodata prea departe de ea.

  Sufletul lui Mariam este peste tot in preajma Lailei: in peretii care ia renovat, in pomii plantati, in carti, in rasul copiilor, in rugaciuni.
  Dar cel mai mult Mariam este in sufletul Lailei, unde straluceste cu puterea a o mie de sori.

  Un roman captivant, dureros de crud, deosebit de emotionant despre puterea prieteniei, sacrificiului si cat de mare este puterea de a indura in numele dragostei.