" Ceaunul " este prima carte de Kiyoko Murata pe care o citesc și fiind destul de scurta ( 90 de pagini) am reușit sa o termin extrem de repede.
Nu pot spune ca m-a captivat foarte mult și totuși " Ceaunul " a primit numeroase aprecieri fiind chiar ecranizat sub denumirea de " Rapsodie de toamna ".
Stau și ma întreb ce nu mi-a plăcut la aceasta carte!
Poate povestea care este extrem de simpluta, pe alocuri creionata cu amintirile unei bunici amnezice de optzeci de ani, și descrierea diferitelor feluri de mâncare pregătite de adolescenta Tami în vechiul ceaun al bunicii.
Astfel Tami afla de la bunica care trăia mai mult în visare. ca ea era un copil adoptat, ca un frate al bunicii înnebunite, un altul fusese omorât, ca unul dintre verișorii ei avea alt bunic, etc.
Poveștile par a prinde viata din adâncurile ceaunului; trecutul cu prezentul se întrepătrund, dar pe memoria bunicii nu se poate pune preț.
Cândva Tami ar fi dorit sa știe cum se păstrau amintirile bătrânei bunici petrecute cu zeci de ani în urma.
Se putea oare ca negura sa se ridice de pe memoria ei?
Sau amintirile erau precum un album de fotografii demult uitat într-un ungher al unui pod, un simplu album prăfuit de timp și ani, un album fără nume proprii, fără cronologie, ca niște filme separate ale unei memorii prăvălie în uitare.
În finalul romanului Tami realizează ca nu trebuie sa încerce să înțeleagă imposibilul și va alege să trăiască ca și până acum, cu certitudinea ca mama ei actuala era mama ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu