A treisprezecea poveste de Diane Setterfield

Zilele trecute am decis sā citesc " A treisprezecea poveste " de Diane Setterfield si am fost placut surpinsa inca de la primele pagini.
Romanul se afla de ceva timp in biblioteca mea si nu stiu de ce am avut tendinta sa tot aman lecturarea lui;  nici titlul sau coperta nu ma prea inspirau de atfel sa o incep.

Total gresit si am constatat acest fapt de la primul rand.

Aici fac o paranteza la faptul ca in viata nu trebuie sa ne lasam impresionati de coperta unei carti, daca e cartonata sau nu, daca are un decor lucios, colorat sau alb negru....este cea mai mare absurdiate posibila.

Valoarea unei carti tine de continut, de tot ceea ce vrea ea sa demonstreze prin frumusetea ideilor care prind forma si ne face imaginatia sa calatoreasca oriunde si oricand.

Revenind la romanul Dianei Setterfield, pot spune ca se aseamana dintr-o anumita perspectiva cu " Gradina Uitata " de Kate Morton. Oarecum aceste romane se intrepatrund prin acelas calapod.

Un mister care abia la sfarsitul romanului va iesi la suprafata, doua gemene, o crima, doi parinti nebuni, minciuni, pasiuni, tradari si multe altele devin ingredientele unui roman de succes.



Povestea incepe atunci cand tanara Margarer Lea, fiica unui anticar si al unei mame depresive, este angajata de cunoscuta scriitoare Vera Winter pentru ai scrie biografia.

Incet povestea Verei - ajunsa acum la optzeci de ani - prinde viata.

Aflam astfel putin din trecutul bunicilor, parintilor si apoi verisoarelor ei si observam ca toti aveau ceva comun: probleme de comportament.

Cele mai grave probleme le regasim la parintii celor doua gemene - Isabelle si Charlie are ajung sa aiba si o legatura incestioasa, care duce pana la sinucidere din prea multa dragoste amestecata cu multa nebunie!

 Isabelle vrand sa se desprinda de fratele ei se casatoreste cu Roland si va avea cu acesta doua gemene: Emmeline si Adeline. Dar dupa un an Roland moare si Isabelle se reintoarce langa fratele sau.

Cat timp a fost despartit de Isabelle, Chalie va avea si el o fiica.
Fiica pacatului si al violului, fiica nascuta din frustari, care se aseamana extraordinar de mult cu cele doua gemene si care este chiar povestitoarea noastra Vera Winter.

Atunci cand Isabelle este dusa la balamuc si dupa un timp moare acolo, Charlie nu poate suporta despartirea de ea si se sinucide.


Gemene si fiica lui Charlie raman alaturi de un gradinar batran, care va fi omorar de Adeline.

In incediu provocat de Adeline ea isi pierde viata si fiica pacatului va lua identitatea ei dar isi va schimba numele in Vera Winter.
Emmeline scapa din incendiu dar ramane desfigurata pe viata iar socul pierderii bebelusului o face sa isi piarda total simtul ratiunii si capacitatea de a purta un dialog.


Va trai vesnic in lumea ei printre fantasmele trecutului si alaturi de aripa ocrotitoare a Verei ajunsa o scriitoare de succes.

Actiunea se comlica atunci cand in peisaj intra si copilul pierdut al Emmelinei, ajuns acum un barbat de saizeci de ani. Revederea este extrem de emotionanta pentru Aurelius, in schimb Emmeline sufera un soc care ii va provoca decesul.

Vera Winter o va urma pe Emmeline la scurta vreme, dar nu inainte a-si spune a treisprezecea poveste - ultima, celebra, neterminata poveste.


Este povestea Cenusaresei, asa cum nimeni nu o mai citise inainte, sau mai bine spus povestea copilului Cenusaresei.
Este isoria ei - a copilul violului si al unei mame care naste o fata, o creste in saracie si mizerie si o abandoneaza dupa cativa ani in geadina celui care o violase.
O poveste scurta, dura si manioasa, din care propozitiile erau precum cioburile de sticla: stralucitoare si mortale.

Un roman captivant, misterios, fermecator, care m-a impreaionat de la prima pana la ultima fila.

La sfaraitul aceatei carti nu am putut sa nu ma intreb de ce Kate Morton este atat de mediatizata si alti scroiitori si operele lor raman in umbra!