" Stăpână casei " este partea a doua a trilogiei " Kristin Lavransdatter " și este romanul căsniciei fericite, al abnegației și al dăruirii, dar și al deziluziilor și aventurii.
Aflam astfel ca frumoasa Kristin devin mama devotata a șapte băieți și administrează cu multa dibăcie moșia de la Husaby, găsită în paragina și delăsare.
Arestarea lui Erlend, care este acuzat ca a complotat împotriva regelui, o va face pe Kristin sa-și reconstituie autocritic viata, dar și să uite momentele de tensiune din căsnicie ei cu Erlend, palmele date cu atâta " dărnicie " de acesta și sa-și amintească cât de mult îl iubea cu tot cu purtarea lui foarte nesăbuită.
Gospodăria lor mare și frumoasă de la Husaby au pierdut-o în urma eliberării lui Erlend.
Gândurile legate de aceea moșie ii umpluse sufletul Kristinei.
Muncise, luptase, sa zbătut pentru a o pune pe picioare și în final izbutite să o facă.
Kristin primise soarta care îi era hărăzită cu fruntea sus; o soartă pe care trebuia să o îndure cu multă răbdare.
Tot așa cum se străduuse cu răbdare să se țină dreaptă în valurile furtunoase ale vieții de fiecare dată când simțise că iar purta un copil.

Cu fiecare băiat cu care sporea mica ei ceață simțise cum crește răspunderea ei în privința bunăstării și dăinuirii familiei.
Totuși Kristin își dădea și ea bine seama că rămăsese aceea fată de la Jorundgard ( moșia părinților ei ) care nu învățase niciodată să rabde vreun cuvânt aspru, pentru ca zi de zi fusese ocrotită de o iubire blândă și puternică.

Ani în șir ținuse minte fiecare rană care i-o pricinuise Erlend.
Amintirile fiecărei jigniri sufetite se roteau în gândul ei și-i înveninau rănile.
Fiecare umilință pe care soțul ei și-o atrăsese singur asupra lui, lăsând frâu liber pornirilor sale, o atinsese ca o lovitura de bici.
Când era ceva în legătură cu Erlend, atunci Kristin nu putea sa uite nimic și până și cea mai ușoară rană sufletească o ustura, o sângerara și o durea, când el era vinovatul.

Ca sa-l lege de dânsa îi dăruise tot ce aduse: dragostea și trupul ei, cinstea și partea ei de mântuire din împărăția cerurilor.
Și-i mai dăruise și ceea ce nu era al ei: cinstea tatălui ei și încrederea lui în copilul său.
Kristin dărâmase tot ceea ce oamenii în toată firea și înțelepții clădiseră ca să ocrotească o copilă nevârstinică; ridicase dragostea ei pentru Erlend împotriva planurilor lor de fericire și bunăstare a familiei, împotriva nădejdii lor ca osteneala lor sa aducă roade când ei se vor odihni în țărână.

Kristin pusese la bătaie mai mult decât propria ei viață, într-un joc al cărui singur câștig era dragostea lui Erlend Nikulausson.
Și câștigase! Kristin a știut lucrul acesta de la primul sărut al lui Erlend și știa în străfundul inimii sale ca el ținea la ea ca la viața lui.

Kristin se învinovățește pentru multe dar și pentru că ea îl împinsese pe Erlend să-și calce credința față de ea prin răceală și cuvinte pline de venin.
Kristin singură îl alesese pe Erlend.
Îl alesese într-o beție a dragostei și îl alesese din nou zi de zi în anii grei petrecuți acasă la Jorundgard.
Pusese dragostea lui Erlend plină de primejdii, mai presus de iubirea de părinte a tatălui.
Kristin respinsese soarta pe care i-o pregătise tatăl său, când a vrut să o dea după un om, care fără îndoială ar fi dus-o pe cărările cele mai sigure și s-ar fi plecat pentru a îndepărta din cale fiecare piatră de care piciorul ei s-ar putea lovi.

Acum acel om bun - Simon Darre era căsătorit cu sora ei mai mică ( Ramborg ) și avea cu aceasta doi copii ( o fată și un baiat ).
Dar Kristin hotărâse sa îl urmeze pe Erlend deși știa că acesta umblase pe căi greșite.
Călugării și preoții îi arătasera calea căinței și a pocăinței care ducea spre pace - dar decât să se desprindă de păcatul ei cel scump, ea alesese mai bine calea unei vieți zbuciumate.
Erlend, Erlend....numele lui îi suna mereu în minte.

După ce l-a întâlnit în zilele tinereții, viața ei s-a făcut ca un râu de munte care curge năvalnic, rostogolindu-se pentru butuci și bolovani.
De aceea nu îi mai rămăsese decât un singur lucru de făcut - să nu crâcnească sau să se plângă orice ar avea de îndurat alături de Erlend.

Vedea chipul iubit al părinților ei - morți acum și știa ca doar pe Simon îl mai avea aproape de ea, acel prieten drag, căruia i-a respins dragostea în trecut.
Lui îi cere ajutorul în eliberarea lui Erlend și Simon o ajuta.
Erlend eliberat din închisoare se întoarce alături de soție și copii, iar Simon deși el însuși căsătorit și tată, nu își poate alunga gândul că ar fi putut fi el soțul Kristinei.
În ciuda anilor care au trecut, Simon are o taina: el încă este îndrăgostit de frumoasa Kristin.
Am sa închei aici deși ar mai rămâne încă atât de multe de povestit!
Volumul doi a fost absolut încântător și sunt convinsă că și ultimul volum va fi la fel de deosebit.
" Kristin Lavransdatter " de Sigrid Undset este un roman care merita citit și recitit.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu