Si muntii au ecou de Khaled Hosseini

  " Ascundea visele, unul dupa altul, intr-un sac invizibil pe care-l tinea in poala si il strangea tare cu siretul. Se uita apoi prin aer cautand vise fericite care sa le inlocuiasca pe cele pe care le prinsese. Aici e unul, si-si tinea mainile caus, lasand visul sa aterizeze in palmele sale. "

  Dupa ce am citit " Spendida cetate a celor o mie de sori" , mi-am propus sa citesc si celelate doua romane ale lui Khaled Hossini.
  " Si muntii au ecou " mi-a demonstrat inca o data talentul de scriitor al lui Khaled Hossini si m-a emotionat pagina cu pagina.
  Am parcurs acest roman cu sufletul la gura si am descoperit printre filele sale iubiri, tradari, durere, speranta, iertare si nu in  ultimul rand sacrificiu.
  
Povestea incepe in anul 1949 si se intinde pe parcursul a sase decenii, cuprinzand destinul mai multor personaje.

  Totul incepe atunci cand Parwana se casatoreste cu Saboor - un vaduv cu doi copii - un baiat de sapte ani Abdullah si o fetita de trei ani Pari. 
  Pe Saboor il iubise in secret de multi ani, dar acesta avea ochi numai pentru geamana ei - Massoma.
  Toata viata, Parwana a evitat sa stea langa sora ei in fata unei oglinzi; isi pierdea speranta vazandu-si fata langa cea a Massomei, dandu-si seama ce i se refuzase. Insa, pe strada, ochiul fiecarui om era o oglinda si de asta nu avea cum sa scape.

  " O umbra patetica, sfasiata intre invidia si emotia de a fi vazuta cu Massoma, sarind in ochi ca o buruiana, care soarbe apa menita crinului din amonte. "

  
Gelozia pentru barbatul iubit, o face pe Parwana sa isi impinga la varsta de saptesprezece ani sora geamana din copac, aceasta ramanand astfel paralizata si ratandu-si sansa la fericire.  
  Massoma habar n-avea ca sora ei adusese nenorocirea asupra ei si fiindca ani de zile a fost ingrijita cu devotament de aceasta.
  Pana intr-o zi cand Massoma ii cere sorei sale sa o abandoneze in desert, realizand ca nu reprezinta decat o povara si doreste astfel sa se sacrifice pentru ca macar una dintre ele sa fie fericita.
  Parwana se indreapta astfel spre noua ei viata. Nimeni nu va sti, va fi secretul ei si stie ca acest secret il poate pastra fiindca toata viata ei a fost imbracata in secrete.
  Si astfel prin sacrificiul Massomei, Parwana devine sotia lui Saboor - barbatul pentru care invatase sa aiba inca de la vasta de saptesprezece ani atatea secrete.
  
    De aici istoria prinde viata prin ochii lui Nabi - fratele celor doua gemene. 
  Devenit soferul si bucatarul unui mare bogatas - Suleyman Wahdati, el este responsabil indirect de tragedia unor vieti.
  Stiind ca, cumnatul lui avea nevoie disperata de bani, il convinge pe acesta sa o vanda pe micuta Pari - o copila de trei anisori - stapanului sau si sotiei acestuia Nila.
  In secret el recunoaste ca era indragostit de frumoasa Nila si spera ca dandu-i ceva ce nimeni altcineva nu ar fi putut, ea in sfarsit l-ar fi iubit. Acel ceva era un copil, fiindca Nila nu putea avea copii. 
  Astfel Pari si fratele ei Abduhhah sunt despartiti.

 " Nu voi uita niciodata disperarea care i-a cuprins atunci.... I-am luat pe acesti doi copii neajutorati, care tineau unul la altul cu o dragoste in forma ei cea mai simpla si mai pura, si i-am despartit. " 
Atunci cand Suleyman paralizeaza, Nila impreuna cu Pari il paraseste, lasandu-l pe Nabi sa ingrijeasca de el si cu un inteles ascuns in ultimile cuvinte adresate lui : 

  " Sunt fericita, Nabi, ca esti cu el. Ai fost mereu tu, Nabi. Ai fost mereu tu. Nu stiai asta? " 
  
  Curand Nabi afla sensul ultimilor cuvinte ale Nilei, atunci cand el descopera schite ale lui Suleyman reprezentand chipul lui, desene vechi asezate unele peste altele, fiecare dintre ele fiind o relicva trista a vietii lui trecute. 
  Nabi nu stia ce sa faca mai departe in aceasta situatie. Nu era nici dezgustat, nici incantat de descoperirea pe care o facuse, dar era tulburat. 
  Si totusi cum putea sa plece stiind ca Suleyman este atat de neajutorat?
 Asa ca a ales sa ramana pana la final alaturi de Suleyman. 
  Langa el simtea ca avea exact ceea ce cautau oamenii intr-o casnicie. Avea liniste, companie si o casa unde era mereu bine primit, iubit, respectat.
  
  " I-am sarutat buzele uscate si crapate. Am pus o perna intre fata lui si pieptul meu si l-am prins de la spate. L-am tinut langa mine, intr-o imbratisare lunga si stransa . " 
  
  Prin testamen Suleyman ii lasa lui Nabi totul, dar acesta se muta in baraca din gradina, fiindca fiecare colt, fiecare cotlon si crapatura a imensei vile evocau amintiri de demult.

  " Gaseste-ti un scop in viata si atinge-l. Dar uneori, iti dai seama ca viata a avut un scop doar dupa ce ai trait, si probabil un scop pe care nu l-ai avut niciodata in minte. Iar acum, ca il implinisem pe al meu, simteam ca traiesc fara rost si la voia intamplarii. " 

   Singura dorinta a lui Nabi era sa o gaseasca pe Pari fiindca ea era mostenitoarea lui si sa ii explice ca nu avea de unde sti numeroasele consecinte a ceea ce el pusese in miscare. 
  Acum, la batranete isi gasise consolarea doar in speranta; acea speranta ca oriunde ar fi Pari si-a gasit pacea, harul, fericirea si dragostea care exista in lume.

  In alta ordine de idei, viata lui Pari se desfasoara in ignoranta pana la varsta de saizeci si unu de ani.
 Ea traieste cu senzatia ca ii lipseste ceva, dar crede ca e fiica Nilei - o poeta , betiva, usuratica, cu multe antecedente de sinucidere. 

  " Ma indragosteam des, cu disperare, de barbati care nu trebuia. Pasiuni nesabuite, indaratnice, toate sortite esecului de la bun inceput. " 

  Creste cu familiaritatea apelurilor primite de la diferite spitale si la fiecare apel se gandeste " de data asta, asta e momentul " .

" Tot ce am facut, a fost pentru fiica mea. Nu ca ar intelegere sau ar aprecia ce am facut pentru ea. Fiica mea poate fi incredibil de nepasatoare. Daca ar sti ce viata ar fi trebuit sa indure daca nu as fi fost eu. " 

  Mama ei era cu douazeci de ani mai in varsta decat ea.

  " Parul negru si lung, pieptul voluptos, ochii neobisnuiti si fata luminoasa, cu trasaturi clasice, regale, care-i intimida pe ceilalti. "

  Pari stia ca seamana prea putin cu superba ei mama; in preajma ei isi amintea mereu ca frumusetea ei era imbracata in haine cenusii.

  " Esti norocoasa, Pari. Nu o sa fii nevoita sa te chinui atat pentru ca barbatii sa te ia in serios. Or sa-ti acorde atentie. Prea multa frumusete strica. " 

    Pari creste cu senzatia ca ii lipseste ceva, sau cineva, fundamental pentu existenta ei. Uneori este vag, ca un mesaj trimis pe drumuri secundare umbrite si la distante lungi, un semnal slab la un radio, izolat, ciripit si alteori este atat de clara aceasta absenta, atat de intima, incat ii tresarea inima.

  " Ei bine, abia daca e un mister. Ti-e dor de tatal tau. A plecat din viata ta. E normal sa te simti asa. Bineinteles ca asa e. " 

Dar Pari stia in subconstientul ei ca acel sentiment al lipsei exista si in timpul cand era mica si locuia cu tatal ei.

  Dupa moartea mamei sale care se sinucide, Pari devine profesoara de matematica, se casatorste si are trei copii.
  
  " Ce eram eu? O samanta de speranta? Un petic pentru acea gaura din inima ta? Nu am fost balsam pentru durerea ta, ci doar un alt impuls, o alta povara. " 

 Ea gasise un confort in permanenta adevarurilor matematice; sa stie ca raspunsurile pot sa-ti scape printre degete, dar ca pot fi gasite si ele sa te astepte acolo la cateva mazgalituri de creta.

Ajunsa la varsta de saizeci si unu de ani, devenita bunica, ea afla in sfarsit adevarul si realizeaza ca intreaga ei viata s-a cladit pe o minciuna.
  Simte cum se deschide un gol inauntrul ei; simtise intotdeauna o mare lipsa, o mare absenta; cumva a stiut asta tot timpul - absenta fratelui ei. Amintirile o napadesc, ridicandu-se din adancurile uitarii.

  " Stiu o zana mica, trista. Care a fost suflata de vant intr-o noapte ". 

   Intalnirea dinte frate si sora este emotionanta pentru Pari, fiindca Abdullah ajuns la saptezeci de ani suferea de amnezie si trecutul era uitat pentru el; el nu stia cine este aceea batranica fragila, cu parul alb care ii tot spunea frate.
  La un moment dat Pari crede ca a reusit sa isi readuca fratele pierdut, cu ajutorul unui cantec de leagan despre un duh de basm - acel cantec al copilariei lor. Ea se gandeste ca o vede acum limpede si intelege cine este.

 " Va crede pe moment ca pur si simplu reactioneaza, raspunzand astfel atingerii ei calde si afectiunii aratate. E doar un instinct animalic, nimic mai mult. Stiu asta destul de bine, desi doare. Ea nu-si da seama ca l-a pierdut, i s-a taiat firul, ca gandurile lui sau indreptat deja spre altceva, la fel ca frunzele batute de vant. " 

  " Si muntii au ecou " de Khaled Hosseini este un roman care merita citit, o carte frumoasa pe care n-o uiti usor, o lectura care creioneaza prin fiecare pagina cum unele actiuni facute intr-un moment al vietii afecteaza generatiile urmatoare.