Cum de altfel suntem obișnuiți și din celelalte scrieri ale sale și în aceasta, Guy De Maupassant pune accentul pe latura psihologica a personajelor sale, insistând mai puțin asupra acțiunii.
În acest minunat roman se tratează povestea de dragoste dintre frumoasa văduvă Michele de Burne și Andre Mariolle - un celibatar de treizeci și șapte de ani, fără profesie, dar foarte bogat.
El se îndrăgostește nebunește de ea, dar superba văduvă era născută doar pentru a fi slăvită, curtată, adorată și nu în ultimul rând de a triumfa în fața bărbaților prin frumusețe, grație, farmec și cochetărie.
Era delicată, orgolioasă, pretențioasă, trufașă, narcisistă și nu se simțea bine decât atunci când era adorată de bărbați și asta o făcea să devină îngâmfată și să se ridice în slava cerului precum tămâia.
El aștepta, spera mereu marea predare și definitivă a ființei pe care o adora și a cărui iubit era.
Dar ea considera mângâierile inutile, stânjenitoare, neplăcute.
Era insensibilă, vroia iubire dar nu oferea, iar oboseala pe care o simțea de fiecare dată trezea în ea plictisul.
Cele mai ușoare, cele mai neînsemnate dezmierdări păreau că o indispun și o irită.
El simțea aceste lucruri ca pe niște lovituri de cuțit și pleca rănit, sângerând continuu în singurătatea iubirii sale.
Într-un final el decide să plece la țară pentru a uita amintirea ei.
Acolo va avea o legătură cu o Elisabeth - tânara lui servitoare.
Dar deși fata îl iubea, el nu poate uita chipul superbei văduve, acel drog al dragostei ii revenea mereu în minte și deși nu vroia el era prins în pânza de păianjen a amintirilor.
Era conștient de faptul că fugise din fața durerii de a nu fi iubit așa cum iubea el, din fața crudei nepotriviri care se născuse intre ei, din fața sărutărilor inegale în tandrețe, din fața răului de nevidencat de care inima lui fusese crunt lovită și de care nu se va putea vindeca vreodată.
Însă apariția femeii iubite, îl va face să alerge din nou după ea, deși era conștient ca asta îi va aduce numai suferință.
Totuși el decide să o ia cu el pe tănara servitoare, făgăduindu-i sa o iubească și sa ii ofere tot ce are.
Fata acceptă, orbită poate de acel vis de fetiță născută în sărăcie.
Și cu toate acestea Andre era conștient ca deși ii plăcea mica lui iubita, continua să simtă lipsa celeilalte fiindcă pe aceea o adora cu adevărat.
Erau ghearele celei mai crunte disperări, a agoniei unei iubiri otrăvite, prea puternică pentru unul și mult prea slabă pentru celalalt.
Era un drog al dragostei care ne ducea de pe culmile fericirii în haosul deznădejdii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu